Atunci când Creatorul a suflat suflare de viață în nările primilor părinții ai acestui Pământ, acest act de otorgare al vieții umane a fost punctul culminant al unui domeniu de aplicare mai larg. În primul rând, a fost creat un mediu înconjurator să stimuleze toate simțurile umane. În fiecare zi putem găsi obiective turistice, sunete, gusturi și arome, și descoperii că întâlnirile repetate nu epuizează aceste minuni.

Mințile  oamenilor, de la cele  mai mari  la cele  mai simple, sunt în continuă dezvoltare în  încercările lor de a înțelege universul. Creatorul ne-a  furnizat  o  numeroasă rețea de produse alimentare. Acestea  nu numai au completat nevoile noastre nutriționale, ci  activitatea de a mânca în si, ajunge sa  fie  un  prilej  de bucurie și reântâlnire.

Relațiile de dragoste și respect reciproc au facut întotdeauna parte din planul Creatorului pentru noi. În echilibrul armonios între o minte sănătoasă, un corp solid și relațiile  semnificative  cu Dumnezeu care  se găsesc într-un spirit vesel,  adventiștii  văd cea mai bună expresie a vitalitătii.

Desigur, trăim într-o lume care nu mai reflectă pe deplin “designul” original al Creatorului.

Decalajul dintre acest  ideal original și  această lume a noastră unde ne aflăm  este ceea ce numim păcat.

Vestea bună este că aceeași putere care a creat lumea noastră a creat o soluție pentru problema păcatului: Isus. El a spus: „Eu am venit ca  să vă dau  viață și să o aveti din belșug” (Ioan 10:10).

Noi, adventiștii, credem că, deși trăim într-o lume ruinată, încă  putem duce  o  viață care să reflecte vitalitatea.

Ești invitat să aflii  mai multe din ceea ce am  noi am înțeles  că  reprezintă scopul unui corp sănătos, o minte luminată și un spirit vesel, care se reflectă în relațiile  sănătoase.

Copiii

Construirea unei vieți de la bun început

Isus a făcut o declarație profundă despre copii atunci când a spus ucenicilor Săi, „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a lor este împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18:16).

Descoperă mai mult

Tinerii

Aminteste-ți de Creatorul tău

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a început în formarea sa în mod similar ca o societate din Silicon Valley, condusă de catre tinerii care aveau viziune și entuziasm pentru o cauză.

Descoperă mai mult

Femei

O imagine a lui Dumnezeu

În timpul slujirii lui Isus pe pământ, El a apreciat contribuțiile femeilor și a ridicat statutul lor.

Descoperă mai mult

Familia

Dragostea lui Dumnezeu întruchipată

De-a lungul istoriei, familiile au format unitatea de bază a societății. Scriitoarea Ellen White,una dintre fondatoarele bisericii, a scris: „Legătura de familie este cea mai stransă, dulce și sacră de pe pămant” (Casa creștină, p. 14).

Descoperă mai mult

Educație

A preda o întreagă viață

În ceea ce privește educația, multiplele fațete ale vieții noastre necesită o abordare multilaterală, și adventiștii sunt pe punctul de a oferi un pachet complet. Educația nu are de a face numai cu pregătirea de dragul creșterii intelectuale.

Descoperă mai mult

Sănătate

A trăi o viață sănătoasă

Adventiștii de ziua a șaptea cred că Dumnezeu ne cheamă să avem grijă de trupurile noastre, în vederea tratării lor cu respectul pe care o merită creația lui Dumnezeu.

Descoperă mai mult